Category: Vorbe pentru suflet


Remember Dem Radulescu

„Nu confundați noțiunile – exista celebritate și popularitate. Unii rămân în istorie iar alții nu rămân nicăieri…”

Dem-Radulescu1

Întâmplator, zilele trecute am văzut pe TVR redifuzarea emisiunii „Profesioniștii”, din 1998, în care Eugenia Voda îl avea ca invitat pe Dem Rădulescu.

Chiar și după atâția ani, ceea ce declara atunci marele actor referitor la generația mileniului III, a rămas nu numai la fel de adevărat ci chiar ceva greu sau imposibil de remediat.

Încercați sa urmăriți tot interviul de 50 min, cred eu ca merita! Daca nu aveți timp sau răbdare vizionați măcar ultimele 10 sau  15 min.

Profesioniştii… cu Eugenia Vodă.

 

 

 

Reclame
      Acum vreo douazeci de ani, lucram ca taximetrist, ca sa ma intretin.
Intr-o noapte, cand am ajuns la o comanda, la 2:30 AM, cladirea era in intuneric, cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter… In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca.
     Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.
     Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa. Deci, am mers si-am batut la usa…
     – „Doar un minut” raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis.
     O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu o panglica de catifea prinsa pe ea,ca o femeie dintr-un film din anii ’40. Langa ea era o valiza mica, de nailon.
Imagine
    Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze protejat de un suport de sticla.
    – „Ai putea sa-mi duci bagajul pana la masina?” zise ea.
      Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitate.
    – „Nu e mare lucru” I-am zis eu. ” Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata „
    – „Oh, esti un baiat asa de bun!” zise ea.
    Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:
    – „Ai putea sa conduci prin centrul orasului?”
    – „Nu este calea cea mai scurta” am raspuns eu.
    – „Oh, nu conteza” spuse ea. „Nu ma grabesc. Eu, acum, merg la azil…”
    M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori…
    – „Nu mi-a mai ramas nimeni din familie…” a continuat ea. „Doctorul spune ca nu mai am mult timp…”
    In tacere, am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
    – „Pe ce ruta ati vrea sa merg?” am intrebat.
    Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care, odata, fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans, pe vremea cand era fata.
Imagine
   Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.
   Cum s-a aratat la orizont prima raza de soare, mi-a spus dintr-odata:
   – „Sunt obosita… Hai sa mergem.”
   Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita… Doi oameni au venit spre taxi, cum am ajuns acolo. Erau atenti si concentrati asupra fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa. Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
    – „Cat iti datorez?” a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul..
    – „Nimic” am zis eu.
    – „Dar trebuie si tu sa te intretii….”
    – „Nu va faceti griji…sunt si alti pasageri” am raspuns eu…
     Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si am imbratisat-o. Ea m-a strans cu putere…
    – „Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie” spuse ea. „Multumesc.”
    I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii. In spatele meu, o usa se inchisese…
    Era sunetul de incheiere al unei vieti…. Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru… Am condus pierdut in ganduri… Pentru restul zilei, de-abia puteam vorbi…
   Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?…
   Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?…
   Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata… Suntem tentati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere – frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva neinsemnat.
    OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
   Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun :
    „Ziua de azi este o zi speciala!” Amintiti-va asta, prietenii mei : nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul show pe care il jucam.
    Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!
Un sfat intelept Data: 06.03.2012 | Secţiunea: Jokes | De: FunkyDonkey Raportează post Acum vreo douazeci de ani, lucram ca taximetrist, ca sa ma intretin. Intr-o noapte, cand am ajuns la o comanda, la 2:30 AM, cladirea era in intuneric, cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter… In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa. Deci, am mers si-am batut la usa… – „Doar un minut” raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu o panglica de catifea prinsa pe ea,ca o femeie dintr-un film din anii ’40. Langa ea era o valiza mica, de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze protejat de un suport de sticla. – „Ai putea sa-mi duci bagajul pana la masina?” zise ea. Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitate. – „Nu e mare lucru” I-am zis eu. „Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata ” – „Oh, esti un baiat asa de bun!” zise ea. Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: – „Ai putea sa conduci prin centrul orasului?” – „Nu este calea cea mai scurta” am raspuns eu. – „Oh, nu conteza” spuse ea. „Nu ma grabesc. Eu, acum, merg la azil…” M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori… – „Nu mi-a mai ramas nimeni din familie…” a continuat ea. „Doctorul spune ca nu mai am mult timp…” In tacere, am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. – „Pe ce ruta ati vrea sa merg?” am intrebat. Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care, odata, fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans, pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cum s-a aratat la orizont prima raza de soare, mi-a spus dintr-odata: – „Sunt obosita… Hai sa mergem.” Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita… Doi oameni au venit spre taxi, cum am ajuns acolo. Erau atenti si concentrati asupra fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa. Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile. – „Cat iti datorez?” a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.. – „Nimic” am zis eu. – „Dar trebuie si tu sa te intretii….” – „Nu va faceti griji…sunt si alti pasageri” am raspuns eu… Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si am imbratisat-o. Ea m-a strans cu putere… – „Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie” spuse ea. „Multumesc.” I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii. In spatele meu, o usa se inchisese… Era sunetul de incheiere al unei vieti…. Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru… Am condus pierdut in ganduri… Pentru restul zilei, de-abia puteam vorbi… Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?… Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?… Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata… Suntem tentati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere – frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva neinsemnat. OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!! Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun : „Ziua de azi este o zi speciala!” Amintiti-va asta, prietenii mei : nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul show pe care il jucam. Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!

Salvează râsul românesc!
http://www.FunkyDonkey.ro & http://www.Facebook.com/Bancuri

Imagine

Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza…

 Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin  munca.
  Munca in exces dezumanizeaza si de aceea e imperativ sa vedem munca cel mult ca pe un rau necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de cate ori avem ocazia, daca vrem sa ne pastram integritatea fizica si sanatatea mintala. 

 

Imagine

Maxima zilei

„In viata, sunt doar doua lucruri pentru care trebuie să-ți faci griji: dacă ești sănătos sau bolnav. Daca ești sănătos, n-ai de ce să-ți faci griji. Dar dacă ești bolnav, sunt doar doua lucruri pentru care trebuie să-ți faci griji: dacă te faci bine sau dacă mori. Daca te faci bine n-ai de ce să-ți faci griji. Daca mori, sunt doar doua lucruri pentru care trebuie să-ți faci griji: dacă mergi în Rai sau în Iad. Daca mergi în Rai, n-ai de ce să-ți faci griji. Daca mergi în Iad… o sa fii  asa de ocupat în a da mina cu toți prietenii tai, ca n-o sa ai vreme să-ți faci griji!”

Era o vreme când singurele sirene pe care le auzeam erau cele de  dimineaţa şi de la ora 15 când la Electro sau la o fabrică se anunţa  începutul sau sfârşitul unei zile de muncă.

Era o vreme în ţara asta când cine termena liceul si intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, „domnul inginer sau domnul profesor, sau domnul avocat. Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul tot oraşul  se uita la el ca la Dumnezeu.

 Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu  au apărut şi norocoşii câştigători  la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu mașini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică.

Era o vreme în țara asta  când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracu om şi merge la doctor.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.

 Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic -ca toată lumea – în ziar, sub haină convins că nu ştie nimeni ce e  umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior şi zeflemitor la el gândind „ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu dom doctor. !”

Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copiii mergeau în uniformă şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că „este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala” şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla tacso că  a chiulit.

Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.

Era o vreme în ţara asta când băieţi deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: „ăsta  e a lu Ilie de la sculărie. A terminat primul facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept”

Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau nunta copilului.

Era o vreme înţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului „la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unu să nu facă „una mică” cu prietenii.

Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.

Era o vreme când lumea întorcea capul după militarii care  treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie”uite mamă, trece armata”.

Astăzi din două în două ore se aud sirenele celor de la ambulanţă, de la smurd, sau de la pompieri care anunţă  începutul unei nenorociri sau sfârşitul unei  vieţi sau destin.
Astăzi, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru „o linie”.
Astăzi nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.
Astăzi străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.
Astăzi când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, „fluidizând circulaţia”.
Astăzi când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai cu plicul.  Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.
Astăzi când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi  laptopul, ipodul, ifonul, sau tableta.
Astăzi tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un „ma man”  este ori urâtă cu crengi ori „tută”.
Astăzi băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să „se învârtă” sau sunt  „băieţi de băieţi deştepti” care obţin bani uşor din „afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deşţept.
Astăzi când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă.
Astăzi oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă „la ţară ” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te mir că nu se dau cap în cap.
Astăzi ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat  cu  nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui?
Astăzi când lumea aude de armată întoarce capul pentru că „ăştia au tras în noi în 89” şi acum „au pensii nesimţite”.

Oare ce va fi mâine  ? Va mai fi ţara asta ?

POVESTEA MĂRULUI

Tree

Această poveste mi-a plăcut mult şi mă gândesc adeseori la ea.
Nu stiu de cine este scrisă, dar ştiu că merită să fie citită:

„A fost odata, de mult, un mar urias. Un baietel venea mereu sa se joace
pe langa el, se urca pana la varful lui, gusta din mere, adormea fericit la umbra
copacului.
Ce mai! Ii placea tare mult copacul lui, iar marul il iubea si el tare mult.
Dar, intr-o zi, baietelul veni langa copacul sau, foarte abatut. Copacul
il imbie:
-Vino sa te joci cu mine!
Baietelul ii raspunse:
– Nu mai sunt copil mic, sa-mi gasesc de joaca in jurul copacilor! Vreau
jucarii, dar am nevoie de bani, ca sa le cumpar!
– Imi pare rau, dar nu am bani, dar poti culege toate merele mele si sa le
vinzi.
Astfel, vei face bani destui, pentru a-ti cumpara jucarii.
Cat de fericit era baiatul acum! El culese merele si cu ele pleca bucuros.
Dar, dupa aceea, el inceta sa mai vina sa viziteze copacul. Marul era tare trist,
caci ii era dor de copil.
Dar intr-o zi, copilul veni iar la vechiul sau prieten, care-l imbie:
-Vino sa te joci cu mine!
– N-am timp de joaca! Raspunse baiatul. Trebuie sa muncesc pentru familia
mea. Avem nevoie de o casa in care sa ne adapostim. Poti sa ma ajuti?
– Imi pare rau, dar eu nu am nici o casa sa-ti dau, fu raspunsul
copacului. Dar poti sa tai crengile mele si sa-ti faci o casa din ele.
– Asa ca baiatul s-apuca sa taie toate toate crengile copacului si pleca
fericit.
Copacul s-a bucurat sa-l faca pe baiat, iarasi fericit, dar, dupa ce
pleca, baiatul nu se mai inoarse la copac. Copacul era iar trist si singuratic.
Intr-o zi calduroasa, de vara, baiatul sosi iar, spre fericirea copacului.
– Vino sa te joci cu mine, a spus el.
– Oh! Sunt tare trist si simt ca imbatranesc. As dori sa calatoresc pe
mare si sa ma odihnesc. Poti sa-mi dai o barca?
– Poti folosi trunchiul meu ca sa-ti construiesti o barca. Astfel, vei
putea sa calatoresti fericit spre zari indepartate.
Asa ca baiatul taie trunchiul si-si facu o barca, cu care calatori pe mari
timp indelungat.
Dupa multi ani, se reintoarse la copac. Copacul ii spuse:”
Imi pare rau, baiatul meu, dar nu mai am nimic sa-ti dau. Nu mai am mere
pentru tine.
– Nu am dinti sa le mananc! a spus baiatul.
– Nici trunchi sa te urci pe el.
– Sunt prea batran pentru asta, acum, fu raspunsul baiatului.
– Nu mai am, intr-adevar, nimic sa-ti ofer; poate, doar radacinile mele,
care se sting, a zis copacul cu lacrimi.
– Nu mai am nevoie de nimic; doar de un loc de odihna. Sunt foarte obosit,
dupa toti acesti ani!, a raspuns baiatul.
– Foarte bine! Radacinile mele sunt cel mai bun loc de odihna.Vino, vino
si stai aici, cu mine, si te odihneste!
Baiatul s-a asezat langa copac, iar copacul era fericit, zambind printre
lacrimi.

Aceasta este povestea fiecaruia dintre noi. Copacul – sunt parintii. Cand
suntem mici indragim joaca in preajma lor.Cand crestem, ii parasim. Mai venim pe la
ei, cand avem nevoie de ceva sau daca suntem la ananghie.
Dar, indiferent ce se intampla, parintii sunt alaturi de noi, spre a ne
ajuta cu tot ce pot, sa ne faca fericiti.Poate va ganditi ca baiatul era
plin de cruzime, dar asa ne tratam, cu totii, parintii. ”

Spune-ti povestea aceasta si altora si iubiti-va mereu, parintii , in asa
fel incat copiii vostri sa ia exemplu de la voi..

Intr-o zi, un sofer de autobuz a mers ca de obicei la serviciu, și-a pornit autobuzul si a plecat pe traseu. Nimic deosebit la primele câteva stații: câțiva oameni care au urcat, câțiva care au coborât, și totul a fost ok.
La urmatoarea statie, insa, un tip enorm a urcat in autobuz, cam 1,90 m, cu constitutie de luptator categoria grea … s-a uitat spre șofer zicând:
„Big John nu plătește !” si s-a așezat pe un scaun. V-am spus ca soferul avea cam 1,60m, era slăbănog și genul de om blând ?

Asa ca nu s-a certat cu Big John, dar nu i-a convenit chestia asta deloc.
Urmatoarea zi se intampla acelasi lucru – Big John a urcat iar in bus, a spus tare ca el nu plateste si s-a asezat. Urmatoarea zi iarasi…. si-n zilele urmatoare la fel…
Pana cand soferul n-a mai rezistat, deja avea insomnii din cauza lui Big John care-și bătea
joc de el. Asa ca-ntr-un final, s-a inscris la niste cursuri de body-building, karate, judo si alte arte martiale. Dupa cateva luni, deja era foarte puternic, mai mult, devenise very confident.
Asa ca, in momentul in care Big John urca in bus si spuse
„Big John nu plateste”, soferul s-a ridicat, i-a aruncat o privire crunta si-a zbierat la el: „Si de ce nu?”
Big John l-a privit foarte uimit si i-a replicat: „Big John are abonament”.

MORALA:

ASIGURA-TE CA EXISTA O PROBLEMA INAINTE DE-A FACE EFORTURI URIASE

S-O REZOLVI !

ALTA MORALA LA CARE MERITA SA REFLECTATI :

NU FACE PRESUPUNERI INUTILE !!!

TE VA COSTA MAI PUTIN STRESS, BANI, TIMP PIERDUT… SI DORMI SI FOARTE BINE !

CA in viata de toate zilele:

Nenorocirea e, nu ca facem presupuneri, ci ca ajungem sa credem ca ele sunt si adevarate !

Arta conversaţiei

 Citate din „Arta conversaţiei” Ileana Vulpescu

Imagine

” Lipsa de educaţie poate fi invocată până la 20, hai 25 de ani. După aceea, nici dacă singura locuinţă si mamă ţi-ar fi maidanul, nu mai poţi invoca lipsa de educaţie. Vine o vreme când mintea proprie îţi este un educator suficient.”

„Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţi pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters?”

„Nu-mi ajungea o greutate într-o mână, mi-a mai trebuit şi-a doua, ca sa mă echilibrez  în mersul acrobatic pe frânghia vieţii.”

Imagine

„E atâta rutină şi atât de puţin adevăr, dar pentru adevărul acesta puţin şi rar merită să trăim.”

„Un om nu-şi poate planifica fericirea. El îşi poate concepe o existenţă echilibrată. Poate lupta şi trebuie să lupte pentru acest echilibru.”

„Două calităţi pe lume nu pot fi simulate şi nici înlocuite ori echivalate prin procedeul „mai iei de ici, mai pui colea”: inteligenţa şi bunătatea.”

„Niciodată nu putem şti ce proporţii iau faptele noastre în viaţa celuilat. Răul pe care i l-am făcut rămâne bun – făcut.”

Imagine

 „Unui om îi accepţi firea, nu i-o ierţi.”

„Iertarea nu schimbă şi nu şterge faptele. Cred că oameni fac o confuzie: iau acceptarea drept iertare.”

„O faptă rea se-ndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă rea nu se îndreaptă prin nimic.”

„Dacă nu port duşmănie şi dacă nu mă bucur de răul cui mi-a făcut rău, consider că iert.”

„Mai întâi trebuie să te pui în locul altuia şi după aceea să-l judeci.”

Imagine

„Mă atrag oameni complicaţi. Mă atrag major, nimicitor, doar oameni care mă fac să visez, care maschează atât de bine implacabilele roţi dinţate ale imuabilelor legi care ne guvernează, atât de bine că mă fac să le uit existenţa.”

„Dacă vrei să păstrezi indiferent ce relaţie cu un om, trebuie să-l consideri ca pe o rudă apropiată şi să-i ierţi, să-i tot ierţi, cum le ierţi copiilor, părinţilor, fraţilor tăi. Dacă ai orgolii , nici o relaţie nu e posibilă.”

„Cu cât sufletul tău intră mai profund în hăţişurile de clar-obscur ale altui suflet, cu-atât actul fizic al iubiri devine mai greu de-nfăptuit. Nu ţi-l mai poţi închipui. Deşi-l doreşti, nu ţi-l mai poţi închipui.”

„Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât de frumos? Dacă mâine aş lua viaţa de la capăt şi cineva m-ar pune să aleg, înfăţişându-mi de la început şi suferinţa cu care-aş plăti bucuria, eu tot te-aş alege!”

Imagine

„Ce definitorie poate fi prima întâlnire cu un om, prima impresie pe care ţi-o face.”

„Sufletul cuprins de harul iubirii, aureolează o fiinţă, devenind generos cu celelalte fiinţe, risipind şi spre ele firimituri de bunătate, respingând trivialitatea, grosolănia.”

„Într-o bună zi, ai să-nţelegi, că omul cel mai iubit reprezintă superlativul absolut al unei vieţi. Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat şi-o femeie, judecata îşi situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Nu-ţi poţi închipui cum se şterg din tine senzaţiile… E de necrezut cum uită trupul.”

Imagine

„Ceea ce-ţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi într-o zi că numai spiritualitatea rămâne într-o iubire.”

„În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte  mai mult decât un roman-fluviu, o privire – mai mult decât o bibliotecă.”

„În comportamentul tău faţă de cineva, nu-ţi lua argumentele din părerile altuia despre  acel cineva.”

„Când te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie mai ales atunci să-ţi îndrepţi ochi spre zona solară a speciei: să asculţi muzică, să reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Dintr-o dată, simţi cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala piscului.”

Imagine

„Lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus!”

 Părintele Nicolae Steinhardt„…Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.

Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie daca nu avem smerenie, va urma a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţle noastre.

Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, de bunăvoință, de simpatie, orice purtare cu oamenii, care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart … este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătura rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul. Acum știu, am aflat și eu… ”

Părintele Nicolae Steinhardt

Daily Wanderlust & Such

A strong, innate desire to rove or travel about… even if it is in ones head.

HAPPYTUDE

Un blog de Oana Botezatu

larisastan

Nu călătoresc pentru a ajunge undeva, ci pentru a pleca. Călătoresc de dragul de a călători. (Robert Louis Stevenson)

Quartz

Quartz is a digitally native news outlet for the new global economy.

Blogul profesorului de română

Meditaţii on-line la limba română

Claudiu Ghebaru

Piete financiare-Real Estate-Investitii-Tehnologie-Politica

Imobiliare Prahova

Portal de servicii si cele mai noi stiri imobiliare din judetul Prahova

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

cezar pesclevei

Blog de exprimare personală fără suicid intelectual

adrianpopas

pareri, opinii...

Gogea's Blog

"Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri." (Regele Mihai I de România)

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Copacul din pădure

Blog social comun

Cetatean al orasului Galati

Stiri si evenimente din Galati

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Skin Clinic Floreasca - Medicina estetica

Dermatologie estetica - Medicina anti-aging

ROXANA

"FUGI DE LINGUSITORI SI DE CEI CE TE LAUDA" (ANTON PANN)

Zifrumoasa9's Blog

Just another WordPress.com weblog

Oana Toporaș - Blog Personal

""A scrie": un verb a cărui conotație diferă de la om la om și de la suflet la suflet."

robotul | the robot

idioți | idiots

Comunitatea romanilor voluntari din Graz

Herzlich willkommen! Bine ati venit!

ECONOMIE POLITICA

Blog de comentarii si analize

Cool Art

Blog neconventional despre artisti contemporani, curiozitati artistice, design si alte chestii

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

turdelume

Calator este acela care pleaca si se intoarce tocmai pentru a pleca din nou.

veritasvalentin

Un blog de viata si pentru viata!

The Stranger Canvas

Live. Love. Dream. Explore

endorfinul

diminueaza perceptia durerii

lumeaverdesanatate

Just another WordPress.com site

Blanche V.

It's good that you know your limits. I have none.

Impresii cu parfum de femeie

"Femeile sunt făcute pentru a fi iubite, nu înțelese." - Oscar Wilde

STIL DE SCRIITOR

Despre cărți și ce mă reprezintă

Canapele, coltare din piele sau stofa, extensibile

Mobila & Mobilier living, dormitor, sufragerie, dining-room, office, stil clasic sau modern cu elemente lemn furniruit, furnir natural. Mobila la comanda, Mobilier birou, Oferte, Promotii , Mobila in rate by ABBY Mob Select

Mobila, mobilier living, dormitoare cu elemente lemn.

Mobila & Mobilier living, dining-room, sufragerie, dormitor furniruit, cu furnir natural si fronturi din lemn masiv, Mobilier de lux stil clasic sau modern, Mobila in rate, Magazin ON-LINE by Abby Mob Select.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Liga Scriitorilor Arges

Blogul Ligii Scriitorilor din Argeș

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

mokudozen

zen si meditatie - un fitness interior prin care sufletul se cauta pe sine

Don Charisma

because anything is possible with Charisma