Tag Archive: retete


Am primit un email ce contine un mesaj scris de Elena Pridie.

Elena Pridie este cunoscută publicului cititor interesat de o alimentaţie sănătoasă prin cele şapte cărţi publicate până în prezent, majoritatea bestselleruri : Reţete pentru familia noastră (1998), Cartea familiei mele (2001), Mai bine un prânz de verdeţuri (2004), Gospodina eficientă (2005), Reţete pentru sănătatea noastră (2006), Copilul vegetarian (2007), Găteşte repede, sănătos şi gustos (2012) 

De asemenea, Elena Pridie a tradus mai multe cărţi din domeniul „stil de viaţă sănătos şi nutriţie“, de exemplu: Studiul China de T. Colin Campbell şi Thomas Campbell II, Sfaturi pentru sănătate de Ellen G. White.

 

Acesta este continutul mesajului:

 

Dragi prieteni,
 
In iarna aceasta am avut o experienta cu totul surprinzatoare si neasteptata pe care as vrea sa v-o impartasesc. Poate cuiva ii va fi de folos, asa cum mi-a fost si mie.
 
Traduceam o carte foarte interesanta, MEDICINA NATURALA, scrisa de Dr. Jerry Lee Hoover, cand am ajuns la un capitol despre un domeniu total necunoscut mie: Pericolul plombelor cu amalgamuri dentare. Habar nu aveam ce sunt acelea amalgamuri dentare. Si cum plombe aveam in gura o multime, problema mi-a starnit interesul. Ceea ce am descoperit a fost de-a dreptul uluitor si m-a lasat fara grai.
 
Autorul relateaza ca prin anii 90 o suedeza de 43 ani, oarba de 20 de ani, merge la dentist cu probleme la plombele pe care le avea, dar cand ii sunt indepartate acestea, vederea ii revine! Probabil orbise in urma cu 20 de ani cand ii fusesera puse acele plombe cu amalgamuri. Intamplarea a starnit lumea medicala si au inceput sa fie facute cercetari intense.
 
Autorul reda alte cateva cazuri de probleme de sanatate extrem de grave cauzate de plombele cu amalgamuri, cazuri de:
– artrita reumatoida (un tanar de 21 de ani se imbolnaveste subit de artrita reumatoida care nu cedeaza deloc la tratament; cand tatal lui stomatolog, ii scoate plombele cu amalgamuri, boala dispare asa cum a venit),
– scleroza multipla (o tanara de 33 ani careia doctorul ii spune ca nu mai are mult de trait nu se da batuta si, cunoscand despre pericolul amalgamurilor, merge la dentist, indeparteaza plombele si sanatatea ei se reface);
– dureri ingrozitoare de cap (un barbat – culmea, un mare doctor in medicina – a avut dureri insuportabile de cap toata viata, de la 5 ani pana la 54 ani cand, scotandu-si toate plombele pe care le avea, 29 la numar, a scapat complet de migrena aceea teribila) etc.
 
Ce este amalgamul dentar: este un amestec de 5 metale : mercur, cupru, staniu, argint și zinc . Dintre acestea MERCURUL este in proportie de 52%!  Există o mulțime de documente științifice care dovedesc că toate aceste cinci elemente afectează organele principale ale corpului nostru, adică rinichii, ficatul, inima, sistemul nervos central și sistemul imunitar, de fapt organismul nostru in intregime. Mercurul este insa de departe, cel mai toxic. Pe o scala a toxicitatii de la 0 la 1900, 0 fiind netoxic iar 1900 cel mai toxic  (plutoniul), mercurul se situeaza la 1600! Deci este EXTREM DE TOXIC.
 
Este incredibil! Si un asemenea produs toxic este introdus in gura noastra, adulti, copii, tineri, batrani, si aceasta de 150 de ani incoace, si noi macar nici nu sunteti instiintati de acest pericol! Autorul explica ce se intampla: cand avem plombe de acest fel (ele sunt argintii la culoare) prin masticatie (cand mancam) dar si chiar cand vorbim, dintii se lovesc unii de altii si elibereaza vapori de mercur care sunt si mai toxici decat mercurul ca atare. Acestia se raspandesc in tot organismul nostru afectand in primul rand organele vitale, apoi incetul cu incetul tot corpul nostru. In primul rand afecteaza sistemul nervos, apoi muschiul inimii, sistemul imunitar, rinichii, ficatul etc. Foarte multe probleme da la ochi, sistemul muscular etc.
 
Autorul, dupa ce vine si cu alte explicatii stiintifice, face recomandarea ca cei ce ai asemenea plombe cu amalgam in gura (chiar si sub lucrari!) sa le indeparteze cat de repede pentru ca plombele elibereaza continuu mercurul in organism si toxicitatea se mareste. Indepartarea lor trebuie facuta cu mare atentie, intrucat in momentul efectuarii se degaja multi vapori si se pot intampla necazuri. De aceea autorul recomanda ca imediat inainte de indepartarea amalgamului cat si dupa acea sa se ia charcoal (carbune vegetal) in cantitate considerabila. (Charcoalul absoarbe orice toxic si il elimina).
 
Starea de sanatate se reface considerabil dupa indepartarea acestor plombe. Ele se pot inlocui cu altele, facute din materiale netoxice (de ex. compozite).
 
Dupa ce am citit capitolul respectiv, m-am gandit imediat la suferinta mea cu rinichii de 40 de ani incoace care a venit pe neasteptate si fara nicio cauza plauzibila. Doctorii o etichetau mereu „infectie renala” si E.coli iesea mereu la analize, neputand sa scap nicicum de aceasta napasta, indiferent de tratamentul incercat (antibiotice, tratamente naturale etc.). Atunci am facut niste legaturi: La 17 ani, dupa ce am trecut la alimentatia de oras (adica parintii mei nu au mai avut gradina lor pentru legume si fructe) am facut deodata primele 5 carii; dentistul mi-a pus plombe, desigur cu amalgam. Imediat dupa aceea starea mea de sanatate s-a inrautatit atat de tare incat mama mea nu stia ce sa se mai faca cu mine. Am facut ce s-a putut. Peste inca cativa ani, dupa ce am nascut cei 2 copii si am avut multe necazuri in viata personala, am mai facut carii, o multime, asa ca pana la varsta de aprox. 30 ani aveam deja 14 dinti cu probleme, cativa i-am scos, dar restul erau cu plombe din acestea sinistre.
In ultimii aprox. 25 de ani de cand sunt vegetariana, nu am mai facut nicio carie. Dar suferinta cu rinichii s-a tot agravat, ajungand la un apogeu toamna trecuta, gasindu-ma in ianuarie cand am citit cartea aceasta, efectiv in disperare, neputand sa inteleg care era cauza starii mele de sanatate atat de precare in ciuda stilului de viata sanatos pe care il aveam. Desi diagnosticata ca „infectie renala”, boala nu se manifesta tipic (doar prezenta lui E.coli ii facuse sa puna acest diagnostic) ci simptomele erau foarte suparatoare, din motive de spatiu nu le mai expun aici.
 
M-am hotarat imediat sa consult un stomatolog si sa vad care este situatia cu plombele din gura mea. Am avut sansa sa dau peste o doctorita dentista foarte deschisa, care a recunoscut ca stie ca sunt foarte toxice si ca dansa nu a folosit deloc (spre deosebire de alti dentisti care sustin ca „nu sunt deloc toxice aceste plombe cu mercur” ??!!) si ca este dispusa sa porneasca sa imi faca aceasta lucrare – deloc usoara – de indepartare a atator plombe cu amalgam si inlocuirea loc cu altele, nepericuloase.
 
Toata operatiunea a durat vreo 5 saptamani, a lucrat intensiv. Nu va spun prin ce am trecut! Ce emotii, pentru ca aveam enorm de mult mercur in gura. Doctorita a lucrat foarte atent si constiincios si, multumesc lui Dumnezeu, nu am patit nimic. Dimpotriva, imediat dupa indepartarea plombelor buclucase, am simtit efectiv cum o mare povara a fost luat din trupul meu. De atunci sunt alt om. Vigoarea mi-a revenit. Toate simptomele acelea suparatoare au disparut. Acum am plombe cu composite, iar dintii lipsa sunt din ceramica si sper sa nu mai am probleme.
 
Ce se intamplase toti acesti aproape 40 de ani? Mercurul din plombe mi-a afectat teribil rinichii care se straduiau din greu sa elimine din organism povara aceea teribila de toxicitate. De aceea colibacilul era mereu in alerta, semnalizand ceva in neregula. Am avut sansa, fiind vegetariana, sa ma aleg doar cu atat. Sunt ferm convinsa ca dieta vegetariana m-a ajutat enorm, organismul a functionat foarte bine, rinichii colectand continuu toxicul din organism si straduindu-se sa-l elimine, si astfel suferind ei in primul rand, atat de greu. Altfel, puteam sa fiu oloaga, bolnava de inima, paralizata, oarba sau cine stie cum altfel, asa cu sunt mii de oameni in jurul nostru fara sa stie de ce.
 
Nu am cuvinte sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta descoperire extraordinara care m-a scapat de o mare povara care m-a chinuit atatia ani din viata. V-am scris aceste randuri si voua pentru ca e posibil si ca unii dintre voi, sau dintre prietenii vostri, sa aveti suferinte a caror cauza nu va este cunoscuta. Luati in calcul si acest aspect.
 
V-as ruga sa impartasiti si altora aceasta informatie – PERICOLUL PLOMBELOR CU AMALGAMURI CU MERCUR – dar s-o faceti intelept. Nu trebuie sa fim alarmisti. Trebuie doar sa ne aparam sanatatea. In alta ordine de idei, sa nu uitam ca sunt state (am aflat mai apoi) in care nici nu ai voie sa deschizi acest subiect, esti pedepsit. Sistemul medical nu recunoaste deschis acest pericol, desi Organizatia Mondiala a Sanatatii recunoaste ca suntem cel mai mult expusi la mercur prin aceste plombe cu amalgam (si apoi prin vaccinuri). Sa raspandim deci informatia prietenilor nostri in mod constructiv, sa-i ajutam pe cei care au probleme de sanatate.
 
Va multumesc pentru rabdarea de a fi citit aceste randuri si va doresc multa sanatate!
 
Elena Pridie
 

 Imagine

Medicul Ioan Nedelcu, specialist în boli dermatologice la Spitalul Elias din Bucureşti vă învaţă ce întrebuinţări puteţi da uleiului de măsline extravirgin. Astfel, specialistul vă pune la dispoziţie 20 de reţete ce vă pot ajuta în ameliorarea unor afecţiuni, precum şi remedii utile în cosmetică.

1. Paradontoza
Prin masarea periodică a gingiilor cu ulei de măsline s-a observat că este mult diminuat pericolul parodontozei. Folosiţi ulei de măsline de trei ori pe zi.

2.Ulcerul duodenal
Se bate un albuş de ou prospăt cu o linguriţă de zahar pudră şi o lingură de ulei de măsline până se face cremă. În fiecare dimineaţă se consumă acest amestec pe stomacul gol timp de 10 zile.

3. Gastrita
O lingurita de ulei de măsline extravirgin luată înainte de fiecare masă protejează stomacul împotriva ulcerului şi gastritei.

4. Constipaţia
Dacă se consumă o lingură sau două de ulei de măsline dimineaţa, în combinaţie cu zeamă de lamâie sau cafea se previne constipaţia.

5. Balonări şi arsuri la stomac
Folosiţi 250ml de ulei de masline presat la rece, 1 kg de miere de albine şi 4 lamâi trecute prin maşina de tocat carne. Se amesteca totul şi se ţine în borcane la frigider. Se iau 3 linguri pe zi, cu 30 minute înaintea meselor.

Cura cu salata de pătrunjel este de asemenea eficientă. Se mănâncă zilnic, timp de două săptămâni o legatură de patrunjel tăiat mărunt, la care se adaugă puţin ulei de măsline şi puţină lămâie. Este şi un detoxifiant excelent al organismului.

6. Eliminarea pietrelor de la vezica biliară
Reţeta 1: Folosiţi 200 grame de ulei de măsline, un gălbenuş de ou, zeama de la o lămâie, 40 ml. coniac natural de bună calitate, 1 linguriţă de zahar, miere naturală. Se amestecă şi se bea cu înghiţituri rare. Staţi apoi culcat pe partea dreapta, cu picioarele la piept. Urmariţi-vă scaunul şi veţi observa că aţi eliminat pietricele.
Reţeta 2: Folosiţi 250 ml ulei de măsline. Cantitatea se bate puternic cu zeama de la trei lămâi până ce uleiul devine
lăptos. Beţi acest amestec două zile la rând.

7. Eliminarea pietrelor de la bilă
Se râşnesc seminţe uscate de pepene roşu. Timp de 10 zile, dimineaţa pe nemâncate se ia o linguriţă din pulberea obţinută împreună cu o lingură de ulei de măsline presat la rece şi se stă culcat pe partea dreaptă 20 minute. Tratamentul durează 3 luni, câte 10 zile pe lună.

 8. Probleme hepatice sau biliare

Se pot lua 1-2 linguri de ulei dimineaţa înainte de masă sau 1-2 linguri de ulei înaintea fiecărei mese. Este recomandat ca după înghiţirea uleiului să se stea culcat o jumatate de oră pe partea dreaptă.

Daca medicul constată ca pietrele sunt destul de mici pentru a putea fi eliminate fără să se blocheze, se amestecă o jumătate de ceaşca de ulei de măsline cu o jumătate de ceaşca cu suc de lămâie sau grapefruit şi se bea seara înainte de culcare. Dimineata se bea ceva fierbinte şi apoi e posibil ca pietrele să fie eliminate. Alteori se poate posti două zile înainte, bând suc de mere din două în două ore, iar în cea de a doua seară se bea amestecul de ulei şi suc de lămâi. Astfel se va curăţa vezica, se vor dizolva sau elimina pietrele  mici.

 9. Artroza

Se toarnă ulei de măsline peste frunze tinere de nuc şi se lasă timp de 3-4 ore, după care se aplică frunzele în 3-4 straturi pe locul bolnav. Masajul cu ulei de măsline şi suc de lămâie este şi el eficient. Încălziţi pe foc un amestec de ulei de masline şi suc de lămâie, apoi masaţi-vă cu el articulaţiile dureroase. Aplicaţi un bandaj şi lăsaţi-l şi peste noapte.

10. Reumatismul
Se fierb 10 minute: o ceapă mare tăiată fin, 4 linguri de ulei de măsline, 150 ml apă şi 40 grame untură nesărată. Se bea foarte caldă mai multe seri la rând. După două ore, la culcare, se bea un decoct de cruşin (o linguriţă la cană, fiert 3 minute). Tratamentul se face o dată pe an, timp de 7 zile. Se pun opt linguri de piper negru măcinat într-un litru de rachiu tare şi se lasă la macerat 5-7 zile. Se filtrează şi se masează cu această soluţie zonele dureroase de 2-3 ori/zi.

11. Ciocuri pe coloană
Alifia de sânziene: 20 grame de plantă uscată, bine mărunţită se pun la macerat timp de 12 ore în 30 mililitri spirt sanitar, într-un borcan închis ermetic. Se adaugă 200 ml ulei de măsline şi se ţine în „bain marie” timp de 3 ore, agitând vasul din când în când. Se lasă în repaus trei zile, după care se filtrează. După filtrare, se pune într-un vas pe foc şi se adaugă 50 grame ceară de albine, amestecându-se continuu până se topeşte. După răcire, se păstrează la rece. Se fac fricţionări de-a lungul coloanei vertebrale în fiecare seară.

12. Arsuri
Uleiul de măsline s-a dovedit eficient pentru calmarea arsurilor. Se combină cu albuş de ou şi se aplică pe locul afectat.

13. Ten deshidratat
În cazul tenului obosit şi uscat, uleiul de măsline se foloseşte sub formă de comprese călduţe pe pomeţi, pe frunte sau tâmple. După câteva minute, compresele se înlătură şi se clăteşte faţa cu apă călduţă. Sunt suficiente câteva asemenea proceduri pentru ca tenul să îşi recapete strălucirea. Uleiul înmoaie pielea, hidratează, regenerează şi ajută la îndepărtarea impurităţilor.

14. Creme antirid
Pentru tenul ridat şi uscat este recomandată o mască dintr-un ou crud bătut bine, o lingură cu miere şi o lingură cu ulei de măsline. În acest amestec se poate adauga şi puţin suc de fructe sau legume – lămâie, pepene, morcovi, castraveţi. Masca se aplică pe faţă pentru 15-20 de minute, apoi se spală cu apă călduţă. Se repetă de trei ori pe săptămână. Efect de întinerire a tenului şi de netezire a ridurilor are şi masca din ulei de măsline amestecat cu tărâţe, care se aplică în acelaşi mod
.

15. Tonifierea tenului
Se amestecă o lingură cu ulei de măsline şi suc de castravete. Se adaugă argilă până se obţine o pastă care se aplică pe faţă în strat subţire timp de 20-30 de minute,apoi se spală cu apă călduţă. Daca tenul este foarte uscat, doza de ulei poate fi mărită. Pentru hidratare, uleiul de măsline se poate combina cu argilă şi gălbenuş de ou. Pentru ca măştile să îşi facă efectul, trebuie repetate o dată la două zile.

16. Pete maronii
Amestecaţi bine o lingură de mălai cu un sfert de linguriţă de pudră din coaja de portocală (se poate realiza din cojile uscate de la o portocală, măcinate fin într-o râşniţă de cafea), o lingură de lapte bătut şi o linguriţă de ulei de măsline. Aplicaţi pasta obţinută pe faţă şi pe decolteu, lăsând-o să acţioneze până când începe să se usuce. Masaţi uşor pielea cu degetele, până când devine strălucitoare. Clătiţi faţa mai întâi cu apă caldă, apoi cu apă cât mai rece. Veţi îndepărta astfel petele maronii, iar pielea va deveni netedă şi catifelată.

17. Masca pentru ten gras
Amestecaţi bine o linguriţă de mălai cu câteva picături de zeamă de lămâie verde,
jumătate de linguriţă de lapte şi jumătate de linguriţă de ulei de măsline. Aplicaţi pasta obţinută pe piele, lăsând-o să acţioneze o jumătate de oră. Clătiţi din abundenţă cu apă călduţă.

18. Contra acneei
Comprese cu ulei de măsline: încercaţi amestecul urmator: ulei de masline virgin, plus 100 de picături de ulei aromat de lavandă (ulei esenţial, nu industrial). Se amestecă bine şi se aplică pe coşuri sub formă de comprese sau se fricţionează uşor. Primele efecte apar după câteva zile.

19. Mâini şi unghii
Pentru a va întări unghiile, înmuiaţi-le timp de 10 minute în ulei de măsline căldut, o dată pe săptămână. Ele vor deveni mai puţin casante. Aceasta practică are meritul de a reduce cuticulele.
Dacă aveţi mâinile uscate, roşii sau crăpate, încălziţi puţin ulei de măsline într-un bol la cuptorul cu microunde (atentie, uleiul de măsline nu trebuie sa fiarba!). Înmuiaţi-vă mâinile timp de 15 până la 20 de minute, o data la două zile şi pielea se va calma. Pentru a avea mâini cu pielea fină, masaţi-le cu ulei de măsline amestecat cu o linguriţă de zahăr.

20. Îngrijirea părului
Uleiul de măsline conferă strălucire părului uscat şi deteriorat. Pentru acest tip de păr este indicată o mască hidratantă pregatită dintr-un gălbenuş de ou şi o lingură cu ulei de măsline. Părul se masează cu acest amestec cu 20 de minute înainte de baie. Uleiul de măsline trebuie folosit însă în cantitaţi mai mici, pentru ca în exces poate provoca o uşoară îngrăşare a părului. Contra căderii părului se fac frecţii ale pielii capului cu ulei seara, timp de 10 zile.

Imagine

From M with love

- Lifestyle - Fashion - Beauty - Motivation -

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

vindecator

leacuri pentru suflet si trup

Daily Wanderlust & Such

A strong, innate desire to rove or travel about… even if it is in ones head.

HAPPYTUDE

Povești cu miez despre oameni, lucruri, locuri. Un blog happy de Oana Botezatu

larisastan

Nu călătoresc pentru a ajunge undeva, ci pentru a pleca. Călătoresc de dragul de a călători. (Robert Louis Stevenson)

Blogul profesorului de română

Meditaţii on-line la limba română

Imobiliare Prahova

Portal de servicii si cele mai noi stiri imobiliare din judetul Prahova

Vremuritulburi

ortodoxie, vremurile de pe urma, istorie, sanatate, politica, economie, analize si alte informatii utile

cezar pesclevei

Blog de exprimare personală fără suicid intelectual

adrianpopas

pareri, opinii...

Gogea's Blog

"Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri." (Regele Mihai I de România)

Adrian Niculae - 100% jurnalism

Lovesc unde doare mai tare

Copacul din pădure

Blog social comun

LOVE LIFE

"FUGI DE LINGUSITORI SI DE CEI CE TE LAUDA" (ANTON PANN)

Zifrumoasa9's Blog

Just another WordPress.com weblog

Oana Toporaș - Blog Personal

""A scrie": un verb a cărui conotație diferă de la om la om și de la suflet la suflet."

robotul | the robot

idioți | idiots

ECONOMIE POLITICA

Blog de comentarii si analize

Cool Art

Blog neconventional despre artisti contemporani, curiozitati artistice, design si alte chestii

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

turdelume

Calator este acela care pleaca si se intoarce tocmai pentru a pleca din nou.

veritasvalentin

Un blog de viata si pentru viata!

The Stranger Canvas

Live. Love. Dream. Explore

Endorfinul

Diminuează percepția durerii - Generează fericire !

lumeaverdesanatate

Just another WordPress.com site

Blanche V.

It's good that you know your limits. I have none.

Impresii cu parfum de femeie

"Femeile sunt făcute pentru a fi iubite, nu înțelese." - Oscar Wilde

STIL DE SCRIITOR

Despre cărți și ce mă reprezintă

Canapele, coltare din piele sau stofa, extensibile

Mobila & Mobilier living, dormitor, sufragerie, dining-room, office, stil clasic sau modern cu elemente lemn furniruit, furnir natural. Mobila la comanda, Mobilier birou, Oferte, Promotii , Mobila in rate by ABBY Mob Select

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

Liga Scriitorilor Arges

Blogul Ligii Scriitorilor din Argeș

Fisticuffs and Shenanigans

It was all fun and games, until the fisticuffs and shenanigans... -Deutschmarc

mokudozen

zen si meditatie - un fitness interior prin care sufletul se cauta pe sine

Iubesc Viaţa...din online:)

Lumea asa cum o vad eu !

Don Charisma

because anything is possible with Charisma

Povesti din suflet de copil

Cineva spunea ca drumul spre iad este pavat cu intentii bune...

COMPETENŢĂ ŞI PROFESIONALISM ÎN GEOGRAFIE

Să formezi o echipă este începutul, să rămîi împreună este progresul, să lucrezi împreună este succesul!

Jurnal de calatorii

by Iulia & Frank